La data de 15 octombrie 2026, președinta Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale Strășeni nr. 30, Stela Baltaga, a avut o întrevedere de lucru cu secretarul Consiliului raional Strășeni, Cătălina Ispas și reprezentantul Arhivei raionale, Viorelia Avornic.
În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte privind consolidarea cooperării interinstituționale, pregătirea pentru procesele electorale viitoare și importanța certificării potențialilor funcționari electorali, care urmează a fi desemnați de autoritățile administrației publice locale, în vederea asigurării unui corp de funcționari electorali instruit și pregătit.
De asemenea, au fost abordate subiecte ce țin de organizarea, evidența și păstrarea documentelor electorale, precum și de respectarea cerințelor privind arhivarea acestora.
Întrevederea a oferit un prilej de schimb de opinii și identificare a direcțiilor de colaborare pentru eficientizarea activităților instituționale și buna pregătire a proceselor electorale viitoare.