Conform datelor Comisiei Electorale Centrale, la 2 noiembrie 2026 în Registrul de Stat al Alegătorilor sunt înscriși 3 305 884 de alegători, dintre care 57 840 în circumscripția Briceni.
Din numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor (3 305 884), 2 762 953 cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II.
Actualizarea Registrului de Stat al Alegătorilor se realizează în mod sistematic și automat, în baza datelor furnizate de Registrul de Stat al Populației, ceea ce permite menținerea unei evidențe exacte și actuale a alegătorilor. Astfel, sunt reflectate permanent modificările privind domiciliul sau reședința alegătorilor, precum și alte schimbări relevante pentru exercitarea dreptului de vot.