Consiliul electoral al circumscriptiei electorale raionale Glodeni nr. 19
Comisia Electorală Centrală a atribuit un nou mandat de consilier în Consiliul sătesc Fundurii Noi, raionul Glodeni

În cadrul ședinței din 10 iulie 2026, Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, prin Hotărârea nr. 4627, a atribuit un mandat de consilier în Consiliul sătesc Fundurii Noi, raionul Glodeni.

Decizia a fost adoptată ca urmare a examinării cererii de demisie depuse de consilierul Guțul Serghei, ales pe lista Partidului Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”, precum și a documentelor necesare pentru atribuirea mandatului de consilier unui candidat supleant.

În procesul de examinare a dosarului, Comisia Electorală Centrală a constatat că lista candidaților supleanți ai Partidului Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei” era epuizată. În conformitate cu prevederile art. 172 alin. (9) din Codul electoral nr. 325/2022, a fost restabilit șirul descrescător al valorilor numerice atribuite concurenților electorali, cea mai mare valoare numerică revenind listei de candidați a Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”.

Astfel, mandatul vacant de consilier în Consiliul sătesc Fundurii Noi a fost atribuit candidatei supleante Gustaia Snejana, de pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”.

Prin aceeași hotărâre, Comisia Electorală Centrală a preavizat noul consilier asupra obligației de a înlătura eventualele stări de incompatibilitate în termen de 30 de zile, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

Hotărârea integrală a Comisiei Electorale Centrale poate fi consultată pe pagina oficială a CEC, la secțiunea „Ședințe CEC” – „Hotărâri CEC” link: https://a.cec.md/ro/cu-privire-la-atribuirea-unui-mandat-de-consilier-in-consiliul-2751_118078.html 

Consiliul electoral al circumscripției electorale raionale Glodeni nr. 19 adresează felicitări dnei Gustaia Snejana pentru atribuirea mandatului de consilier și îi urează succes în exercitarea responsabilităților în beneficiul comunității din satul Fundurii Noi.