La data de 17 septembrie 2026, președinta Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Edineț nr. 16, Natalia Stănișor, a participat, în format online, la webinarul de validare URSO 2026, organizat în cadrul proiectului Consiliului Europei „Îmbunătățirea practicilor electorale în Republica Moldova – IEPRM (2025–2028)”.
Activitatea a reunit reprezentanți ai Comisiei Electorale Centrale, președinți ai consiliilor electorale de circumscripție de nivelul II, experți și consultanți ai Consiliului Europei și ai Institutului ISIG.
Webinarul a avut drept scop prezentarea și discutarea concluziilor preliminare ale evaluării Programului Strategic actual al CEC, precum și validarea acestora împreună cu reprezentanții instituției. Evaluarea se bazează pe Benchmark-ul URSO, analiza documentelor, consultările cu părțile interesate și alte date colectate în cadrul procesului de evaluare din anul 2026.
În cadrul sesiunilor de lucru au fost abordate realizările și provocările din actualul ciclu strategic, domeniile care necesită consolidare, precum și aspectele ce urmează a fi luate în considerare la elaborarea viitoarelor priorități și indicatori strategici pentru perioada 2027–2032. Participanții au avut posibilitatea să ofere feedback, clarificări și observații asupra concluziilor preliminare.
Un element important al activității l-a constituit reflecția asupra capacităților instituționale și operaționale ale CEC, a provocărilor interinstituționale și sistemice, precum și asupra lecțiilor care pot contribui la îmbunătățirea proceselor electorale și la consolidarea dezvoltării strategice a instituției.
Participarea reprezentanților consiliilor electorale de circumscripție la astfel de activități contribuie la valorificarea experienței practice din teritoriu, la identificarea aspectelor care necesită îmbunătățire și la consolidarea dialogului instituțional în domeniul electoral.
Webinarul a fost organizat de Consiliul Europei, Comisia Electorală Centrală și ISIG, cu participarea experților și consultanților naționali și internaționali.