Central Electoral Council of Gagauzia (CEC of Gagauzia)
Nr. 181 din 02 November 2026, privind respingerea sesizării dnei Irina Chiciuc în privința dnei Tatiana Chiciuc membrei Biroului electoral al secției de votare nr. 37 Bugeac

HOTĂRÂRE

privind respingerea sesizării dnei Irina Chiciuc în privința dnei Tatiana Chiciuc 

membrei Biroului electoral al secției de votare nr. 37 Bugeac

 

din 02 noiembrie 2026                                                                                                                                               nr. 181

    Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, examinând în ședință sesizarea dnei Irina Chiciuc din 1 noiembrie 2026, remisă de Comisia Electorală Centrală prin scrisoarea nr. CEC-8/11614 din 1 noiembrie 2026, a constatat:

    I. Circumstanțele și argumentele petiționarei

    1. Comisia Electorală Centrală a înregistrat sesizarea dnei Irina Chiciuc cu nr. CEC-9/756 din 1 noiembrie 2026 și, în temeiul art. 37 alin. (1) lit. k), art. 91 alin. (11) și art. 97 alin. (3) din Codul electoral nr. 325/2022, a remis-o, împreună cu anexele, Consiliului Electoral Central al Găgăuziei spre examinare conform competenței, cu informarea ulterioară a Comisiei și a autoarei sesizării despre rezultat.

    2. Petiționara sesizează prezența dnei Tatiana Chiciuc, membră a biroului electoral al secției de votare nr. 37 din s. Bugeac, UTA Găgăuzia, la dezbaterile electorale din 1 noiembrie 2026 și, invocând art. 42 din Cod, solicită verificarea circumstanțelor prezenței acesteia, stabilirea faptului dacă aceasta a participat la agitație electorală sau a susținut vreunul dintre candidați, aprecierea juridică a acțiunilor ei, aplicarea, în cazul constatării unor încălcări, a măsurilor prevăzute de lege și oferirea unui răspuns în scris. În susținere au fost anexate fotografii de la eveniment. Petiționara nu indică declarații, materiale sau alte acțiuni concrete ale dnei Tatiana Chiciuc în favoarea sau în defavoarea vreunui concurent electoral.

    3. În explicația scrisă din 2 noiembrie 2026, Tatiana Chiciuc a confirmat că la 1 noiembrie 2026 a fost prezentă la întâlnirea cu candidații în scopul de a lua cunoștință de programul electoral al fiecărui candidat, întrucât este locuitoare a satului Bugeac și alegătoare în această circumscripție. Ea a indicat că nu a luat cuvântul în susținerea vreunui candidat, nu și-a exprimat opinia și nu a distribuit materiale de agitație electorală.

    4. Despre rezultatul verificării materialului fotografic prezentat petiționara a fost informată prin scrisoarea Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, semnată de președintele interimar, din 1 noiembrie 2026. Prezenta hotărâre este adoptată în mod colegial, ținându-se cont și de explicația din 2 noiembrie 2026.

    II. Normele aplicabile

    5. Potrivit art. 1 din Cod, agitația electorală reprezintă îndemnurile, declarațiile, precum și acțiunile de difuzare a informației care au drept scop determinarea alegătorilor să voteze pentru unii sau alții dintre concurenții electorali.

    6. În virtutea art. 42 alin. (1) din Cod, membrul consiliului sau al biroului, în exercitarea atribuțiilor sale, în special, nu are dreptul să desfășoare o altă activitate în calitate de subiect implicat în procesul electoral (lit. a)), nu poate face declarații sau desfășura agitație electorală în favoarea sau în defavoarea concurenților electorali (lit. d)) și nu poate susține financiar sau prin orice alte mijloace, direct sau indirect, un concurent electoral (lit. e)). Restricții similare sunt stabilite de pct. 29 din Regulamentul privind activitatea biroului electoral al secției de votare, aprobat prin hotărârea CEC nr. 1101 din 21 iunie 2023. Răspunderea pentru nerespectarea acestora intervine în temeiul art. 42 alin. (2), art. 43 și art. 102 alin. (6) din Cod și al pct. 30 din Regulamentul menționat.

    7. Articolul 70 alin. (1) din Cod consacră dreptul cetățenilor Republicii Moldova de a discuta liber și sub toate aspectele programele electorale ale concurenților și calitățile candidaților, inclusiv în cadrul întâlnirilor cu alegătorii. Codul nu conține o interdicție pentru membrul organului electoral de a fi prezent, în calitate de alegător, la un eveniment public cu participarea candidaților.

    8. În conformitate cu art. 96 alin. (1) din Cod, fiecare petiționar dovedește faptele pe care își întemeiază pretențiile și răspunde pentru veridicitatea și calitatea probelor prezentate. Potrivit art. 101 alin. (2) lit. c) din Cod și pct. 25–26 din Regulamentul privind procedura de examinare a contestațiilor în perioada electorală, aprobat prin hotărârea CEC nr. 1128 din 18 iulie 2023 (în continuare – Regulamentul nr. 1128), organul electoral este în drept să respingă sesizarea ca neîntemeiată. În virtutea pct. 22 din acest Regulament, pot servi drept probe, în special, fotografiile, documentele scrise și declarațiile scrise.

    III. Concluziile Consiliului Electoral Central al Găgăuziei

    9. Petiționara nu invocă încălcarea propriilor drepturi electorale. Totodată, informațiile comunicate vizează respectarea Codului de către un membru al organului electoral și au fost remise Consiliului de către Comisia Electorală Centrală, motiv pentru care Consiliul le-a examinat în fond.

    10. S-a constatat că Tatiana Chiciuc a fost prezentă la evenimentul din 1 noiembrie 2026: ea însăși confirmă acest lucru. Acest fapt nu este contestat, însă, prin el însuși, nu constituie o încălcare. Legiuitorul a restricționat declarațiile, agitația electorală și susținerea concurenților, nu însăși prezența membrului biroului la un eveniment public.

    11. Materialele cauzei nu conțin probe ale elementelor agitației electorale prevăzute la art. 1 din Cod. Materialul fotografic, invocat drept unică probă, nu permite determinarea caracterului participării dnei Tatiana Chiciuc la eveniment și nu reflectă îndemnuri, declarații, difuzare de informații sau alte acțiuni concrete ale dnei Tatiana Chiciuc, îndreptate spre a determina alegătorii să voteze pentru sau împotriva vreunui concurent electoral. Petiționara nu a indicat asemenea acțiuni nici în textul sesizării, iar argumentele din explicația din 2 noiembrie 2026 nu au fost infirmate de materialele cauzei.

    12. De asemenea, nu s-a confirmat acordarea unei susțineri financiare, organizatorice sau de altă natură, directe ori indirecte, vreunui concurent electoral (art. 42 alin. (1) lit. e) din Cod) sau desfășurarea de către Tatiana Chiciuc a unei activități în calitate de alt subiect al procesului electoral (lit. a)). Scopul prezenței indicat de aceasta – informarea alegătorului cu programele tuturor candidaților – corespunde dreptului consacrat la art. 70 alin. (1) din Cod și nu denotă o preferință acordată vreunuia dintre ei.

    13. Astfel, Consiliul ajunge la concluzia că nu a fost constatată o încălcare a legislației electorale, inclusiv a art. 42 alin. (1) din Cod și a pct. 29 din Regulamentul aprobat prin hotărârea CEC nr. 1101/2023. Sarcina probațiunii, prevăzută la art. 96 alin. (1) din Cod, nu a fost îndeplinită de petiționară, iar temeiuri pentru aplicarea art. 42 alin. (2), art. 43 sau art. 102 alin. (6) din Cod, precum și a pct. 30 din Regulamentul nr. 1128, lipsesc. Sesizarea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

    În temeiul art. 1, art. 37 alin. (1) lit. a) și k), art. 42, art. 70 alin. (1), art. 91, art. 96 alin. (1), art. 97, art. 100 alin. (1), art. 101 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din Codul electoral nr. 325/2022, al pct. 20, 22, 25–28 din Regulamentul aprobat prin hotărârea CEC nr. 1128/2023, al pct. 29–30 din Regulamentul aprobat prin hotărârea CEC nr. 1101/2023, al hotărârii CEC nr. 4731 din 15 septembrie 2026 privind constituirea Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, ținând cont de hotărârea CEC nr. 4722 din 11 septembrie 2026 privind unele particularități de organizare și desfășurare a alegerilor din 15 noiembrie 2026, și în conformitate cu pct. 24 lit. 1), pct. 41-44 din Regulamentul de activitate al consiliului electoral de circumscripție în perioada electorală, aprobat prin hotărârea Comisiei nr. 1100/2023, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, h o t ă r ă ş t e:

    1. Se respinge ca neîntemeiată sesizarea dnei Irina Chiciuc din 1 noiembrie 2026 (nr. de înregistrare CEC-9/756) în privința dnei Tatiana Chiciuc.

    2. Se constată că, potrivit materialelor prezentate, nu a fost stabilită încălcarea de către dna Tatiana Chiciuc a legislației electorale, inclusiv a art. 42 alin. (1) din Codul electoral nr. 325/2022, și lipsesc temeiuri pentru aplicarea măsurilor de răspundere.

    3. Prezenta hotărâre nu împiedică aprecierea unor noi probe pertinente, prezentate în modul și în termenele stabilite de lege.

    4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se comunică dnei Irina Chiciuc, dnei Tatiana Chiciuc și Comisiei Electorale Centrale cel târziu în următoarea zi lucrătoare și se publică pe pagina oficială a Consiliului.

    5. Prezenta hotărâre poate fi contestată la Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova în termen de 3 zile de la data următoare adoptării acesteia, în conformitate cu art. 91 alin. (3) și art. 95 alin. (1) din Codul electoral nr. 325/2022.

    6. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se transmite Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile, prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală (adresă: Republica Moldova, MD-2012, mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, nr. 119, e-mail: [email protected]).

    Secretar 

    al Consiliului electoral central al Găgăuziei                                               Elena GHIUMIUȘLIU

Attachments
Attachment Size
181_contestatia_chiciuc-irina.pdf 225.28 KB