Consiliul electoral al circumscriptiei electorale raionale Cantemir nr. 8
Certificarea funcționarilor electorali – investiție în constituirea unor organe electorale profesioniste și eficiente.
22 octombrie 2026 29

La data de 22 octombrie 2026, în raionul Cantemir s-a desfășurat cel de-al doilea examen de certificare a formării/specializării în domeniul electoral din cadrul sesiunii de certificare 2026.

Examenul a început la ora 10:00 și a avut loc în incinta IP Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din orașul Cantemir, la care au fost înregistrați și au participat 20 de candidați, dintre care 18 au obținut certificatul de calificare, necesar pentru a fi desemnați în activitatea organelor electorale.

Pentru examenul dat au fost desemnate asistentele: doamna Petreanu Svetlana, președinta Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Cantemir nr. 8 și  doamna Calugher Viorica, formatoare în cadrul Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, care au asigurat organizarea și desfășurarea procesului de certificare a formării/specializării în domeniul electoral în conformitate cu normele de drept material și procedural din domeniul de referință electorală și certificare a formării/specializării în domeniul electoral.

Procesul de certificare a fost realizat prin intermediul Sistemului informațional pentru certificare în domeniul electoral (SICDE) – certificare.cicde.md. Platforma oferă candidaților posibilitatea de a-și crea un cont, de a completa dosarul de participare, de a selecta sesiunea de examen și de a accesa resursele necesare pentru pregătire.

Sesiunea de certificare din anul 2026 a inclus două examene, desfășurate la 2 aprilie și 22 octombrie, oferind candidaților oportunitatea de a-și confirma cunoștințele și competențele necesare activității în domeniul electoral.

Certificarea funcționarilor electorali reprezintă un pas important în consolidarea capacităților profesionale ale celor implicați în organizarea și desfășurarea alegerilor. Pregătirea continuă, respectarea cadrului legal, imparțialitatea și responsabilitatea sunt elemente esențiale pentru asigurarea unui proces electoral transparent și credibil.

Consiliul electoral al circumscripției electorale raionale Cantemir nr. 8 adresează felicitări tuturor candidaților care au obținut certificatul de calificare și le dorește succes în activitatea electorală, în spiritul profesionalismului, integrității și respectului față de valorile democratice.