În conformitate cu art. 35 alin.(5) și 38 alin.(12) din Codul electoral nr. 325/2022, pentru funcția de membru al consiliului electoral de orice nivel și al biroului electoral al secției de votare se desemnează doar persoane care dețin certificate de calificare corespunzătoare valabile la data confirmării, eliberate de CICDE.
În acest context, vă informăm că, în Circumscripția electorală nr. 28 Sângerei pentru sesiunea de Certificare 2026 au fost programate 2 examene, primul urmând a se desfășura pe data de 10 iunie, în incinta sălii de ședințe a Consiliului raional Sângerei (str. Independenței nr. 111 etaj 3). Perioada pentru depunerea dosarului și înregistrarea la examen expiră la data 08.06.2026 ora 17.00. Îndemnăm toate personale care au atins vârsta de 18 ani și sunt interesați de a se implica activ în procesul electoral, să se înscrie la examenul de certificare.
Totodată reamintim că acest certificat are o valabilitate de 4 ani, astfel, persoanele care au susținut examenul în sesiunea 2023, începând cu această sesiune, pot aplica pentru prelungirea acestuia, în acest sens, urmând a depune dosarul în condițiile generale prevăzute.
Pașii necesari pentru procesul de înregistrare, în format video pot fi consultați accesând cicde.md sau direct la link-ul https://www.youtube.com/watch?v=ZaImjJ0D0tQ&t=340s
Persoanele deja înregistrate sunt încurajate să se pregătească pentru examen consultând Banca de întrebări oficială, disponibilă la:
https://certificare.cicde.md/certification.../question-bank
Pentru întrebări sau neclarități, vă rugăm să contactați Președintele Consiliului electoral de circumscripție Sângerei,
Oleg Tudosan
068050001
Vă mulțumim pentru implicare și vă dorim succes în procesul de certificare!