Consiliul electoral al circumscriptiei electorale raionale Hîncești nr. 20
Colaborare interinstituțională în sprijinul activității Сonsiliului Electoral al Circumscripției Electorale Hîncești nr. 20
18 septembrie 2026 34

 

Astăzi,  18 septembrie 2026, Consiliul raional Hîncești s-a întrunit în ședință ordinară, în cadrul căreia au fost examinate mai multe chestiuni de interes pentru comunitatea raională.

Printre subiectele incluse în ordinea de zi a ședinței s-a regăsit și acordarea în locațiune a unui spațiu destinat activității președintei Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale Raionale Hîncești nr. 20, Zinaida Dubceac.

În urma examinării subiectului, consilierii raionali au susținut în unanimitate Decizia cu nr. 05/51 din 18 septembrie 2026 „Cu privire la transmitere în locațiune”, asigurând astfel condițiile necesare pentru desfășurarea activității președintei CECER Hîncești nr. 20.

Acordarea spațiului reprezintă un gest important de susținere instituțională și reflectă deschiderea autorităților publice locale pentru consolidarea cooperării cu structurile electorale. O colaborare eficientă între instituțiile publice contribuie la buna desfășurare a activităților de informare, instruire și promovare a culturii electorale în rândul cetățenilor.

Cu această ocazie, Zinaida Dubceac, președinta CECER Hîncești nr. 20, exprimă sincere mulțumiri tuturor consilierilor raionali, conducerii raionului Hîncești,  secretarei Consiliului raional pentru sprijinul acordat, deschiderea manifestată și conlucrarea constructivă la nivel local.

Prin astfel de inițiative se consolidează dialogul dintre instituțiile publice și se creează premise pentru o activitate electorală mai bine organizată, transparentă și apropiată de cetățeni.