Consiliul electoral al circumscripției electorale raionale Drochia nr. 14 informează că, potrivit Programului calendaristic pentru organizarea și desfășurarea alegerilor locale noi din 1 noiembrie 2026, 22 octombrie 2026 este termenul-limită pentru aducerea la cunoștința publică a timpului și locului votării.
În conformitate cu art. 75 din Codul electoral nr. 325/2022 și pct. 54 din Regulamentul de activitate al biroului electoral al secției de votare, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1101/2023, birourile electorale ale secțiilor de votare au obligația de a informa alegătorii despre timpul și locul votării cel târziu cu 10 zile înainte de ziua alegerilor.
Informarea se realizează prin intermediul invitațiilor la votare, al anunțurilor afișate în locuri publice și al altor mijloace de informare accesibile cetățenilor.
Invitațiile la votare conțin informații utile privind numărul și adresa secției de votare, programul votării, numărul de ordine al alegătorului în lista electorală, precum și actele de identitate în baza cărora poate fi exercitat dreptul de vot.
La 1 noiembrie 2026, în satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar.
Totodată, reamintim alegătorilor că, până la 25 octombrie 2026, inclusiv, aceștia pot verifica corectitudinea datelor înscrise în listele electorale la secția de votare corespunzătoare domiciliului sau reședinței temporare, în condițiile legislației electorale.
Consiliul electoral al circumscripției electorale raionale Drochia nr. 14 îndeamnă alegătorii să se informeze din timp despre locul votării și să verifice corectitudinea datelor din listele electorale, pentru a-și putea exercita dreptul de vot în condiții corespunzătoare.