Consiliul electoral al circumscriptiei electorale raionale Glodeni nr. 19
Parteneriatul instituțional pentru promovarea oportunităților de participare în activitatea electorală

În vederea consolidării cooperării interinstituționale și dezvoltării resurselor umane în domeniul electoral, președinta Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Glodeni nr. 19 a efectuat astăzi o vizită de lucru la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a raionului Glodeni.

În cadrul discuțiilor purtate cu șefa instituției, doamna Iuliana Coșeriu, a fost abordată oportunitatea informării persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă despre posibilitatea implicării în activitatea organelor electorale în perioadele electorale. Activitatea în cadrul structurilor electorale reprezintă o oportunitate importantă de acumulare a experienței profesionale, dezvoltare a competențelor și implicare activă în procesele democratice.

Totodată, președinta Consiliului electoral a prezentat informații privind procesul de certificare a potențialilor funcționari electorali, modalitatea de înregistrare pe platforma de certificare a CICDE, precum și procedura de înscriere la examenele de certificare din cadrul Sesiunii 2026.

În cadrul întrevederii, ambele instituții au reiterat importanța cooperării prin desfășurarea activităților comune de informare și promovare a examenelor de certificare, precum și prin identificarea persoanelor interesate să contribuie la buna organizare și desfășurare a proceselor electorale.

Astfel de inițiative contribuie la consolidarea capacităților instituționale, la formarea unui corp de funcționari electorali bine pregătit și la promovarea profesionalismului în administrarea proceselor electorale.