Alegeri în cadrul Consiliului Școlar al Elevilor Liceului Teoretic „Andrei Vartic” din orașul Ialoveni
20 octombrie 2026
44
Elevii Liceului Teoretic „Andrei Vartic” din or. Ialoveni și-au desemnat prin vot direct reprezentanții în cadrul Consiliului Școlar al Elevilor. Evenimentul a reprezentat un exercițiu autentic de democrație participativă, prin care tinerii au învățat ce înseamnă responsabilitatea civică și dreptul de a alege și de a fi ales.
Procesul electoral s-a desfășurat cu respectarea strictă a principiilor electorale – vot secret, direct, egal și liber exprimat. Pentru a garanta corectitudinea procesului electoral și pentru a oferi un model de bune practici, la scrutin a participat în calitate de observator președintele Consiliului electoral al circumscripției electorale Ialoveni nr. 21.