O școală mai bună începe cu implicarea fiecăruia dintre noi !
19 octombrie 2026
77
În cadrul I. P. Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din orașul Rezina s-au desfășurat alegerile pentru Consiliul Școlar al Elevilor – un exercițiu de democrație, responsabilitate și implicare civică.
Prin votul lor, elevii au oportunitatea de a-și alege reprezentanții, colegi care sunt pregătiți să le susțină ideile, să le reprezinte interesele și să contribuie activ la dezvoltarea unei comunități școlare în care fiecare voce este ascultată.
A fi membru al Consiliului Școlar al Elevilor înseamnă inițiativă, responsabilitate, colaborare și dorința de a transforma ideile în fapte!
Le dorim mult succes tuturor candidaților și îi încurajăm pe elevi să voteze conștient, cu încredere și responsabil.